Sunt perfect conştientă de faptul că nu sunt nici prima, nici ultima persoană din istorie care încearcă la un moment dat anumite sentimente, sau trece printr-o situaţie dată. De aceea, mi se întâmplă să dau câteodată peste o melodie care se potriveşte perfect cu ce simt, melodie ale cărei versuri reuşesc să pună în cuvinte haosul din mintea mea -  să-l facă deci mai inteligibil şi mai suportabil.

Aşa se întâmplă acum cu Charles Aznavour – Il faut savoir. În versurile de mai jos regăsesc tot ce mai pot gândi eu raţional. Nimeni nu se poate plânge că nu încerc să mă port raţional. Aparent, în mare măsură îmi şi reuşeste, dar eu nu-mi pot da seama, pentru că starea mea de spirit e foarte schimbătoare.

Il faut savoir encore sourire
Quand le meilleur s’est retiré
Et qu’il ne reste que le pire
Dans une vie bête à pleurer

Il faut savoir, coûte que coûte,
Garder toute sa dignité
Et, malgré ce qu’il nous en coûte,
S’en aller sans se retourner

Face au destin, qui nous désarme,
Et devant le bonheur perdu,
Il faut savoir cacher ses larmes
Mais moi, mon coeur,je n’ai pas su

Il faut savoir quitter la table
Lorsque l’amour est desservi
Sans s’accrocher, l’air pitoyable,
Mais partir sans faire de bruit

Il faut savoir cacher sa peine
Sous le masque de tous les jours
Et retenir les cris de haine
Qui sont les derniers mots d’amour

Il faut savoir rester de glace
Et taire un coeur qui meurt déjà

Il faut savoir garder la face
Mais moi je t’aime trop
Mais moi je ne peux pas
Il faut savoir
Mais moi je ne sais pas