“Eram fericit, Angela, nu ne dăm niciodată seama că suntem, şi m-am întrebat de ce asimilarea unui sentiment atât de binevoitor ne găseşte întotdeauna nepregătiţi, rătăciţi, aşa încât ştim doar cum este dorul de fericire sau continua ei aşteptare.”
Margaret Mazzantini, Nu te mişca, Iaşi, Ed.Polirom, 2004, 320 p.
Fain roman, tocmai l-am terminat de citit. Am văzut anul trecut ecranizarea (Non ti muovere, cu Penelope Cruz şi Sergio Castellitto) şi mă gândeam că romanul nu prea are cum să mă surprindă. M-a surprins însă, pentru că e scris foarte fain. Sunt convinsă că în original cuvintele au şi mai multă forţă. Asta pentru că îmi amintesc unele replici din film, replici pe care le-am regăsit acum în carte, şi în italiană sunau mult mai bine. Până una-alta, m-am mulţumit cu varianta în română. E interesant că Sergio Castellitto e regizorul filmului, soţul autoarei, şi îl joacă pe Timoteo.
Nu te mişca e despre un chirurg, Timoteo, a cărui fiică, Angela, are un accident de circulaţie şi este adusă în comă la spaitalul la care lucrează tatăl ei. Timoteo nu ia parte la operaţia pe creier la care este supusă fiica sa. Rămâne pe hol, unde teribila încercare devin pretextul unei lungi spovedanii. Timoteo îi spune fiicei sale, de fapt îşi spune lui însuşi, povestea unei iubiri pe care o trăise cu mai bine de 15 ani în urmă. Finalul (sunt două de fapt) nu îl povestesc. Dacă vă interesează cartea sau filmul, descoperiţi şi singuri; dacă nu, atunci oricum nu are rost să vi-l povestesc.
