Deux guitares en ma pensée
Jettent un trouble immense
M’expliquant la vanité
De notre existence
Que vivons-nous, pourquoi vivons-nous ?
Quelle est la raison d’être ?
Tu es vivant aujourd’hui, tu seras mort demain
Et encore plus après-demain.

Charles Aznavour – Les deux guitares

Dileme legate de existenţă. De existenţa mea. Nu, nu e de la vreme. Pentru vreme am altă dedicaţie (Nicu Alifantis – Rar). E din seria “întrebări fără răspuns”. Mintea mea vorbeşte câteodată o limbă pe care nu o înţeleg, şi nu reuşesc să mă împac cu mine. Tot încerc să mă reconstruiesc, şi de fiecare dată când am impresia că de data asta rezultatul e mulţumitor, construcţia se năruie din nou.

În ultima vreme am rostit destul de des chestii de genul: “La cum te cunosc eu pe tine…” sau “De parcă nu aş ştii cu cine stau de vorbă!”. Oamenii m-au crezut. Şi eu mă credeam, că altfel nu le-aş fi zis că îi cunosc. Doar că am impresia că nu mă mai cunosc pe mine.

Ein Tag, an dem man nicht lacht, ist ein verlorener Tag. Ar fi trebuit să scriu un post despre cum am râs aseară la cinema , la Beste Zeit, dar din păcate nu mai am bună-dispoziţia de aseară. Oricum, filmul a fost fain, atmosfera de zile mari, cinematograful plin, multă lume vorbitoare de limba germană, discursuri în germană pe care le-am înţeles în mare (în timp ce Ana se abţinea cu greu să nu râdă). Filmul face parte din proiectul “Bavaria meets Bukarest” , şi vă recomand să mergeţi să vedeţi măcar un film bavarez până miercuri, când se încheie.