9 aprilie 2006

Monica împlinea 19 ani de existenţă, existenţă de care eu ştiam de abia două luni. Eram pe holul facultăţii, înainte de începerea cursurilor din ziua respectivă, şi ea nu sosise încă la facultate.

Alexandra: – Azi e ziua Monicăi.

Roxana: – Ah da.

Eu: – Ah da?

Alexandra: – Poate că ar fi fost frumos să îi iau măcar o floare.

Eu: – Da, ar fi fost fain să facem şi noi ceva în sensul acesta. Dacă ştiam…

9 aprilie 2007

Ziua Monicăi a picat a doua zi de Paşti. Având idei generoase şi măreţe, am hotărât să fac un filmuleţ cu mesaje pentru aniversarea ei. De la începutul lui martie am tras oamenii de mânecă, i-am invitat să se implice, am filmat vreme de vreo trei săptămâni (în funcţie de programul actorilor de ocazie),am stat până la 3 dimineaţa să montez contribuţiile şi să subtitrez frumos filmuleţul. Asta a fost partea „producţie proprie” a cadoului, cealaltă fiind Michel Duchein - Elisabeta I. Am sărbătorit-o împreună cu Alexandra şi Roxana (devenite între timp Alioşa, respectiv, Fourmi). De data asta i-am luat şi flori, şi tot ce trebuia.

9 aprilie 2008

În încercarea de a mă autodepăşi, am avut acelaşi impuls de a realiza ceva special, însă de data am zis că e cazul să implic mai puţină lume. Aşa că am realizat un tort diplomat (da, chiar eu) pe care l-am ornat cum m-am priceput mai bine. Le-am mobilizat pe Fourmi şi Alioşa, iar ele au colaborat admirabil. Înarmate cu tot ce am crezut necesar, ne-am deplasat toate trei la reşedinţa aniversatei, i-am ocupat bucătăria ad-hoc, şi apoi am chemat-o să-şi primească florile şi cadourile, să sufle în lumânări şi să ciocnim un pahar de vin în sănătatea ei. Monel şi-a declarat în mod repetat surprinderea şi încântarea, ceea ce înseamnă că scopul a meritat efortul. În ciuda manierei telegrafice în care scriu (datorată oboselii), totul a ieşit foarte fain.

Ce va fi la anul, vom trăi şi vom vedea. La cât mai multe aniversări, Monel!