Fără să mă grăbesc în vreun fel, azi nu am avut răbdare să aştept. Nici oameni, nici garnituri de metrou, nici să urc scările la Victoriei, nici să intru la examen, nici să stau la coadă la abonamente Metrorex, nici să îmi vină rândul la Plus, nici să înceapă serialul preferat. Nu am simţit nevoia de “imediat”, nu am vrut să fac lucrurile să se mişte mai repede, dar dacă era de aşteptat şi nu aşteptam ceva indispensabil, am preferat să amân sau să renunţ, cu un soi de detaşare ce nu mă caracterizează.
M-am pricopsit cu trei note maxime în carnet, lucru ce altădată mi-ar fi făcut ziua mai bună, însă azi au fost ca masajul aplicat unui picior de lemn. În schimb, o discuţie purtată pe holul facultăţii cu doi oameni ce se specializează pe un un domeniu destul de străin mie (istorie antică), şi pe care îi văd deci mult mai rar decât pe restul colegilor, mi-a făcut ziua mai frumoasă. După jumătate de oră (probabil) de vorbit despre şantiere şi parcuri arheologice, Augustus, Costică Babanu’ (Constantin cel Mare), seriale tv şi profesori, le-am spus “mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu voi”, pentru că într-adevăr asta am simţit.
