M-am trezit vinerea trecută şi m-am dat singură afară din casă. Nemaiavând chef să aştept după oameni care au zis că or să meargă cu mine, m-am dus singură la Ikea.  Voiam să văd dacă îmi place la fel de mult şi în realitate mobila pe care o studiasem în catalogul lor. Şi îmi place, dar de mobilă o să mă ocup abia în august. E fain la Ikea. Cele aproape trei ore pe care le-am petrecut acolo au fost unele dintre cele mai plăcute din săptămâna trecută.

Am luat de la Ikea doar nişte cutii de arhivare, şi mi-am petrecut cea mai mare parte a sfârşitului de săptămână îndesând pe rând în ele toată maculatura rămasă în urma anilor de studii. Au ieşit din dulap caiete, manuale, culegeri, cursuri, cărţi xeroxate, dosare, încercări artistice în tempera şi creion, lucrări pe care le-am dat cu milioane de ani în urmă. Mă uitam peste nişte lucrări de chimie, fizică şi matematică pe care le-am dat în liceu, şi mă uimea că am fost la un moment dat în viaţa mea capabilă de asemenea calcule. Atâtea lucruri pe care le-am învăţat, atâtea emoţii pe care le-am trăit, şi totul pare aşa departe. Nu sunt nostalgică, şi nici nu vreau să mă întorc într-un trecut edulcorat. A fool will lose tomorrow reaching back for yesterday… Fac curăţenie şi cred că încerc să mă pun şi pe mine în ordine.

Aseară am văzut High Fidelity, film care m-a făcut să mă simt bine, deşi nu prea înţeleg de ce. Am vrut să mă exprim în acest sens după ce l-am văzut, dar serverul a fost de altă părere. Cred că mi-au plăcut foarte mult replicile, în care mi-am regăsit o parte din gânduri. Oricum, starea de bine s-a prelungit şi în somn. Nici nu îmi amintesc ultima oară când am visat atât de frumos. Nu cred în caracterul “profetic” al viselor, dar azi de dimineaţă aş fi vrut să cred.