Astrologia nu e unul din lucrurile în care cred, dar am descoperit recent, într-un cotidian, un horoscop care chiar nu le (pre)zice complet pe lângă. Azi mi-a spus, printre altele de bine, că “măsura în care veţi fi mulţumiţi depinde de ce aşteptaţi să se întâmple în perioada următoare.” Asta nu poate fi de bine, pentru că eu aştept adevărate miracole. Bine nu mă simt nici acum. Simţurile care fuseseră amorţite prin căldura verii şi un soi carantină auto-impusă, mi-au fost trezite prea brusc de venirea lui septembrie. Numai timpul ştie ce e de făcut.

Lăsând asta la o parte, şi trecând peste greaţa pe care mi-o provoacă evoluţia politicii interne, am văzut azi câteva secvenţe de la Cerbul de Aur. Mi-a venit greu să cred că scena a putut fi suficient de mare pentru orgoliile din muzica românească. Mi-a părut bine că am văzut-o pe Monica Anghel acolo. Are o voce fantastică şi parcă prea puţine melodii. Interpreta în seara asta Spune-mi alături de Gabriel Cotabiţă, un cântec absolut minunat. Mi-aduc aminte că am mai văzut-o la Cerbul de Aur când eram copil, dar cred că atunci cânta Dau viaţa mea pentru o iubire. În afară de aceste două melodii, nu cred că o mai ştiu decât pe cea în duet cu Ştefan Iordache, Ce cauţi tu în viaţa mea. Cea de la Eurovision nu mi-a plăcut, iar parodiile muzicale Divertis nu cred că se pun la socoteală. De fapt, uitându-mă la Divertis mi-am amintit de melodiile ei şi mi-a părut rău că nu are mai multe cunoscute. E păcat de voce.

P.S. Văd că am scris despre două chestii diferite, deşi nu asta îmi propusesem. Nici nu ştiu dacă îmi propusesem ceva anume. Cred că din postarea asta contează numai link-urile, pentru că melodiile sunt într-adevăr frumoase.