În seara acesta am auzit o poveste atât de frumoasă despre sistemele bismarckiene, că nici nu am “tropăit” din cauză că am făcut două ore fără pauză. În plus, am constatat cu plăcere că ştiu mai multe lucruri decât credeam, chiar şi când e vorba de istorie modernă.

Am (re)văzut aşadar Europa sfârşitului de secol XIX prin ochii (destul de realişti, pe alocuri paranoici) ai lui Bismarck. În timp ce proful ne vorbea despre el, îmi aminteam de la un alt curs din anul II de facultate că nu contează cum e realitatea (în cazul de faţă, mediul internaţional), contează cum o percepi tu. And what you see depends on where you sit. Aşa se face că, dacă percepi ameninţări care nu există, poţi lua nişte decizii prin care să-ţi transformi coşmarurile în realitate. Cu alte cuvinte, profeţii auto-împlinite. Cazul feldmareşalului Konrad von Hötzendorf îmi revine foarte clar în minte.

Am valsat mai departe printre cuvinte de o frumuseţe desăvârşită, cum ar fi Dreikaiserbund, Drahtnachöst, sau Kriegmacht. Iar dacă proful a pomenit despre asigurările (de-a dreptul periculoase) pe care le dădea Wilhelm al II-lea Imperiului Austro-Ungar, mi-am amintit desigur şi de Nibelungentreue, care se înscrie până la urmă într-un context inteligibil.

În timpul cursului de azi, deşi auzeam numai lucruri ce ţin de sisteme de securitate şi relaţii internaţionale, mi-am dat seama că multe dintre acele principii se pot aplica şi oamenilor, nu numai actorilor internaţionali. Cred că de asta mi s-a părut cursul atât de interesant.