Departe, departe , Bucureştiul e departe. Mai ales când te trezeşti dimineaţa şi vezi Postăvarul. Când te duci la baie şi vezi Bucegii. Când te joci cu mâţa pe balcon şi vezi şi una, şi alta.

Din tot ce am văzut până acum, cel mai mult m-am bucurat de promenada Warthe. Evident că până azi nu am ştiut că se numeşte aşa, iar ieri pe vremea asta nu aveam nici cea mai mică idee că o să ajung acolo. Am plecat de acasă fără să cunosc prea multe despre destinaţie. În afară de imaginile pe care le-am tot văzut la televizor, desigur. Am decupat în fugă o hartă de la sfârşitul unei agende pe care o foloseam în facultate, şi cam atât. Dar ţineam neapărat să ajung în acel loc, iar Cătălina – gazda mea- a priceput la ce mă refer şi m-a dus acolo.

Bucureştiul e departe şi nu prea. 166 km nu înseamnă foarte mult. Poate că “fuga mea” la Braşov nu pare o chestie extraordinară, dar câtă nevoie aveam de pauza asta…