Slujbele noastre ne solicită neostenit pe o bandă îngustă a capacităţilor noastre, reducându-ne şansele de a deveni personalităţi rotunde şi făcându-ne să bănuim (de regulă, când se lasă întunericul duminică seara) că mare parte din ce suntem, ori am putea fi, a rămas neexplorată.

Alain de Botton, Arhitectura fericirii, Bucureşti, Vellant, 2009, p.157

Fragmentul de mai sus nu e neapărat reprezentativ pentru o carte despre arhitectură, dar mi-a atras atenţia din motive evidente. Alain de Botton scrie foarte fain. L-am descoperit de curând, am citit mai întâi Eseuri de îndrăgostit, apoi Arhitectura fericirii, iar următoarea carte (dacă pot face rost de ea) va fi The Pleasures and Sorrows of Work. Din motive, iarăşi, evidente.