Tur de orientare

Îţi urez bun-venit în castelul meu imaginar. Nu are şanţuri cu apă, pod mobil sau alte forme de apărare, iar crenelurile şi merloanele sunt pur decorative. Nimic nu te împiedică să intri şi să arunci o privire, e suficient să îţi doreşti asta. Dar dacă ai ajuns aici, înseamnă că i-ai trecut deja pragul.

Numele meu real este Geanina, Edelweiss e doar un nume de împrumut. Alegerea nu a fost una întâmplătoare, căci în spatele acestui nume se află mai multe preferinţe de-ale mele: muntele (înseamnă “Floare-de-colţ”), cititul (e un nume întâlnit mai ales în basme) şi, desigur, limba germană, pe care mă strădui în prezent să o învăţ .

Am 22 de ani şi am terminat Facultatea de Istorie. Îmi place să călătoresc, chiar dacă de cele mai multe ori trebuie să apelez la ajutorul imaginaţiei. Ştiu engleză, italiană, franceză, un pic de germană şi spaniolă cât să înţeleg versurile cântecelor. Îmi place să folosesc aceste limbi pe post de gimnastică pentru neuroni, aşa că vor exista probabil posturi în toate aceste limbi.

Sper să îţi placă ce vei găsi aici. Şedere plăcută!

Răspunsuri

  1. Hey! am descoperit din întâmplare castelul tău şi am răsfoit puţin prin gândurile tale :) îmi place cum scrii şi o să te urmaresc :P te aşteaptă o leapşa pe blogul meu. te pup! simona barbu

  2. Mulţumesc! Revino ori de câte ori vrei.

  3. Interesanta ideea castelului.
    Imi place ca folosesti adeseori alte limbi in posturile tale si te felicit totodata pentru aceste cunostinte. :)

  4. Danke. :) L-am cam părăsit în ultima vreme, dar rămâne în continuare castelul meu.


Lasă un răspuns

Răspunsul dvs.: